Orice hard disk are cel puţin o partiţie, adică o zonă în care datele sunt stocate conform unui anumit standard denumit generic sistem de fisiere. O partiţie se poate întinde peste tot spaţiul de stocare disponibil, situaţie în care hard discul primeşte doar o singură literă de acces.
Dacă spaţiul de stocare al hard disk-ului este divizat în mai multe parţii, vor exista mai multe litere de acces – fiecare literă oferind accesul către o anumită partiţie.
În Windows XP, versiunea în limba română, veţi întâlni un termen sinonim pentru partiţie şi anume “volum”.
La ce sunt bune partiţile totuşi?
Partiţiile permit o gestionare mai bună a datelor înmagazinate de un hard disk. Astfel puteţi crea o partiţie special pentru sistemul de operare, una pentru documentele create de dumnevoastră, alta pentru muzica preferată si aşa mai departe.
O partiţie este tratată de sistemul de operare ca şi cum ar fi un hard disk în sine. Chiar dacă în realitate datele sunt stocate pe acelaşi disc, atunci când spaţiul de stocare al unei partiţii va ajunge la limită sistemul de operare nu va da buzna peste spaţiul de stocare atribuit altei partiţii.
Avand în vedere că literele de acces nu spun prea multe de la sine, parţiile pot fi etichetate după propria dumnevoastră imaginaţie. Partiţia pe care stocaţi muzică o puteţi denumi pur si simplu “Muzica”.
Literele de unitate (Drive letters)
Literele de unitate au fost convenite cu ceva timp în urmă pentru calculatoarele personale IBM si cele compatibile. Din punct de vedere convenţional lucrurile sunt cât se poate de simple:
- orice unitate de stocare este individualizată prin câte o literă urmată de două puncte A: , B: , C:
- se începe de la litera A
În sistemul de operare Windows unitatea de dischete este reprezentată de litera A:, iar primul hard disk este reprezentat de litera C:, restul hardware-ului de stocare primeşte literele ce urmează lui C.
%2B(1).png)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu